Prețurile acțiunilor au căzut brusc în toată Asia, vineri, după ce o cădere tăioasă de pe Wall Street a declanșat noi temeri că adâncirea crizei imobiliare din Statele Unite va afecta economia globală, relatează AFP, citat de NewsIn.
Acțiunile au scăzut cu mai mult de 2 procente în ședința de dimineață din Tokyo, Hong Kong și alte burse regionale majore după pierderile masive de peste noapte de pe Wall Street.
"Jucători de pe piețele din Asia urmăresc cu atenție să vadă dacă problemele Statelor Unite vor trece Pacificul", a spus Kazuhiro Takahashi, șef al departamentului de dividende la Daiwa Securities SMBC.
Acțiunile Statelor Unite au plonjat mai mult de 300 de puncte, deși au tăiat pierderile mai târziu în ședință, investitorii clocotind de neliniște pentru piața imobiliară.
Departamentul de Comerț al Statelor Unite a declarat că vânzările de noi case au scăzut în iunie la cel mai mic nivel în trei luni, ridicând temeri că problema se va propaga în toată lumea în alte părți ale economiei mondiale.
Wall Street a fost afectată de problemele create de criza imobiliară, unde instituțiile financiare au oferit credite unor persoane nu tocmai eligibile pentru casele din Statele Unite.
Bursa de la Tokio, în topul căderilor
La Tokio, a doua piață financiară a lumii a afișat o cădere puternică de 2,32% la jumătatea ședinței de tranzacționare. "Piața de la Tokio a căzut din reflex după căderea puternică de pe Wall Street, chiar dacă nimeni nu știe încă în mod clar care ar putea fi impactul problemelor pieței imobiliare americane din Statele Unite asupra economiei japoneze", a declarat un analist al Nomura Securites, Masahiko Sato. Acesta este de părere că investitorii sunt preocupați în egală măsură de recenta apreciere a yenului în raport cu dolarul, lucru care afectează performanțele exportatorilor niponi.
Indexul Nikkei - 225 a pierdut 410,86 puncte sau 2,32 procente până la ora prânzului, la nivel de 17,291.23 puncte întâlnit la începutul lunii mai.
În Sidney, evaluatorul de performanțe S&P/ASX 200 a pierdut 160 de puncte până seara în cea de-a doua lichidare puternică a acestui an după februarie, când bursele mondiale s-au panicat după scăderea avântului bursei din Shanghai.
În Shanghai, prețurile acțiunilor au scăzut modest cu 0,72 procente, dealerii îndreptându-se spre profit după ce indexul a atins un record pozitiv ziua precedentă.
Acțiunile chineze și-au luat avânt, de asemenea, datorită câștigurilor corporative robuste și datorită așteptărilor ca guvernul să fi terminat până acum cu măsurile de încetinire a creșterii economiei.
În Hong Kong, dealerii au spus că acțiuni cum ar fi cele ale gigantului HSBC au scăzut îngrijorător din cauza crizei imobiliare. Indexul Hang Seng a pierdut 564,58 puncte la 22,647.11 puncte după deschiderea ședinței. Indexul Straits Times din Singapore a deschis ședința cu 3% mai puțin.
Bursa din Taipei a înregistrat o cădere de 2,62%, iar cea din Bangkok o cădere de 1,74%. "Niciun sector nu a fost cruțat de efectele problemelor mari de pe piata bursieră americană", a declarat șeful Capital Nomura Securities, Chai Chirasevenupraphand. Wall Street a cunoscut joi una dintre cele mai puternice căderi ale anului, de 2,26%, la o săptămână după ce a atins un nivel pozitiv record, din cauza temerilor legate de posibilitățile de extindere a crizei sectorului imobiliar din Statele Unite ale Americii către alte sectoare ale economiei, și de o contracție a creditului pe piețele financiare.
Această criză a primei economii mondiale vine pe fondul unei slăbiciuni generalizate a piețelor europene, care sunt îngrijorate în egală măsură de criza pieței imobiliare americane, unde consecințele asupra solidității investitorilor sunt încă dificil de evaluat.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila cofetarie
Gestionarea contabila a unei cofetarii presupune o evidenta clara a tuturor operatiunilor financiare, de la achizitia ingredientelor pana la vanzarea produselor finite. Intrucat aceasta activitate implica atat productie, cat si comercializare, inregistrarile contabile trebuie sa reflecte corect toate tranzactiile, inclusiv cheltuielile, veniturile si taxele aferente. In acest articol, va prezentamdoua exemple practice de monografii contabile pentru cofetarii.Monografie contabila...
vezi AICI monografia << Monografie contabila privind depozitarea cerealelor
O monografie contabila bine structurata pentru depozitarea cerealelor este cruciala pentru a reflecta corect si transparent activitatile economice, stocurile si fluxurile financiare implicate. Prin acest articol, ne propunem sa oferim o prezentare detaliata a aspectelor contabile relevante pentru gestionarea depozitelor de cereale, incluzand evidentierea inregistrarilor contabile specifice, conform legislatiei in vigoare.Depozitarea cerealelor: aspecte legislativePotrivit pct. 284 din O.M.F.P....
vezi AICI monografia << Monografie contabila agricultura. Cultivarea cerealelor
Cultivarea cerealelor joaca un rol esential in agricultura, reprezentand o sursa importanta de hrana si materii prime la nivel global. De la grau si porumb, pana la orz si ovaz, aceste culturi sunt fundamentale atat pentru industria alimentara, cat si pentru productia de furaje sau alte produse derivate. In acest articol, vom analize aspecte contabile specifice acestei activitati si vom oferi exemplu de monografie contabile pentru cultivarea cerealelor in agricultura.Aspecte contabile pentru...
vezi AICI monografia << Monografie contabila tichete cadou si aspecte fiscale importante
Tichetele cadou reprezinta un beneficiu salarial oferit de angajatori salariatilor, ca forma de recompensa sau stimulare. Pe langa avantajele pentru angajat, care primeste un supliment financiar neimpozabil in anumite limite, tichetele cadou ofera beneficii si pentru angajator, intrucat acestea pot fi scutite de taxe, in anumite conditii, conform legislatiei fiscale din Romania. Ele trebuie inregistrate corect in contabilitate avand in vedere tratamentele diferite in functie de destinatia lor....
vezi AICI monografia << Monografie contabila brutarie/panificatie
Brutariile si companiile din domeniul panificatiei au nevoie de o evidenta contabila precisa pentru a urmari costurile de productie, stocurile de materii prime, vanzarile si alte cheltuieli operationale specifice acestui sector. Activitatea unei brutarii este o activitate de productie si trebuie organizata, din punctul de vedere al monografiei contabile, ca pentru acest tip de activitate (productie). Va prezentam in acest articol cateva aspecte fiscale si contabile esentiale pentru acest tip de...
vezi AICI monografia << Monografie prestari servicii intracomunitare
Prestarea de servicii si livrarile intracomunitare reprezinta furnizarea de servicii/ livrarea de bunuri intre doua firme sau persoane impozabile din state membre ale Uniunii Europene. Exista anumite facilitati fiscale pentru acest tip de activitate si diverse inregistrari contabile specifice. Vom prezenta in acest articol cateva studii de caz reale ce contin monografii contabile pentru prestarea de servicii/livrari intracomunitare si vom face cateva precizari esentiale privind aspectele fiscale...
vezi AICI monografia << Monografii contabile sponsorizare 2025: spete utile
Sponsorizarea este actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru sustinerea unor activitati fara scop lucrativ desfasurate de catre una dintre parti, denumita beneficiarul sponsorizarii. Sponsorizarea se acorda de obicei in schimbul unor beneficii, cum ar fi promovarea imaginii sau a brandului sponsorului.Contractul de sponsorizare se incheie in forma scrisa, cu specificarea obiectului,...
vezi AICI monografia << Monografie impozit chirii 2025: studii de caz utile
Inregistrarea corecta si completa a impozitului pe venituri din chirii este esentiala pentru asigurarea conformitatii cu legislatia fiscala in vigoare. In acest articol vom prezenta mai multe studii de caz cu monografii contabile pentru impozitul pe veniturile din chirii in 2025, oferindu-va detalii importante si despre modul in care se declara aceste venituri, dar si alte aspecte fiscal-contabile relevante.Impozit pe chirie - aspecte fiscale importanteIncepand cu 1 ianuarie 2024, venitul...
vezi AICI monografia << Monografie contabila investitii: aspecte fiscale si studii de caz
Investitiile reprezinta un element central in strategia de dezvoltare si crestere a oricarei entitati economice, fie ca este vorba despre extinderea capacitatilor de productie, achizitia de noi tehnologii sau diversificarea portofoliului de active. In acest articol vom prezenta diverse monografii contabile pentru investitii, evidentiind aspecte teoretice si practice ale contabilizarii diferitelor tipuri de investitii.Monografie vanzare investitie in curs si vanzare terenINTREBARE:X SRL (platitor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila ochelari de vedere si obligatiile angajatorilor
Decontarea ochelarilor de vedere este un subiect de interes atat pentru angajatori, cat si pentru angajati, mai ales in contextul in care tot mai multe persoane isi desfasoara activitatea in fata calculatorului. Va prezentam in acest articol aspectele fiscale si contabile de care trebuie sa tina cont o societate pentru decontarea ochelarilor de vedere, inclusiv documentele justificative si inregistrarile contabile necesare pentru a asigura conformitatea cu reglementarile fiscale si contabile....
vezi AICI monografia <<