search
conta.ro cauta meniu
search

Ministerul Agriculturii: Protestul Agrostar este inutil



Protestul federației sindicale Agrostar este inutil, întrucât reducerea accizei la motorină nu este de competența Ministerului Agriculturii, iar instituția nu mai are restanțe la plățile către fermieri din anul precedent, a declarat ieri secretarul de stat Gheorghe Albu, informează Mediafax. "Noi considerăm că protestul la Ministerul Agriculturii este inutil, pentru că ei solicită reducerea accizei la motorină, iar asta nu ține de competența Ministerului Agriculturii. Mai mult, noi am susținut reducerea costurilor cu motorina, atât prin solicitarea făcută la Ministerul Finanțelor, pentru reducerea accizei, cât și prin subvenția de un leu pe litru, aprobată recent în Guvern. De asemenea, nu mai avem nicio datorie către producătorii agricoli pentru anul 2007", a spus Albu. Acesta a precizat totuși că există unele solicitări ale agricultorilor care nu au fost plătite, întrucât cererile au depășit contingetul cantitativ pentru care a fost stabilit că vor fi acordate subvenții. "Dacă de exemplu la soia s-a stabilit că se va subvenționa un anumit număr de tone, dar cererile au depășit acest contingent, s-a mers pe regula «primul venit, primul servit». Noi încercăm totuși să găsim soluții. Să vedem dacă putem subvenționa cantitatea respectivă prin realocarea unor bani care n-au fost cheltuiți în altă parte, sau alte soluții, pe care vrem să le găsim împreună. Ei au participat la întâlnirile organizate la minister unde au fost prezentate bugetul, prioritățile, cuantumul subvențiilor", a afirmat secretarul de stat. Albu a afirmat că sindicaliștii au fost invitați ieri la discuții, dar nu au venit: "Eu sunt în drum spre Parlament și nu există demnitari în minister care să-i poată primi în prezent. Probabil că nu au venit la discuții pentru că așteaptă să se termine programul alocat formei de protest. Eu mă voi întoarce la minister în jur de 15.30-16.00".
Președintele Agrostar afirmă că protestele vor continua
"Ne-au chemat la întâlnire, iar apoi am fost informați că Albu a plecat la Parlament. În aceste condiții, considerăm că reprezentanții ministerului nu au capacitatea să discute cu noi sau îi depășesc problemele noastre. Vom continua protestele și nu vom accepta să discutăm, pe viitor, decât cu ministrul Cioloș", a declarat Nicolae Ștefan, președintele Agrostar. Aproximativ o sută de agricultori au pichetat ieri sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cerând autorităților subvenționarea domeniului, în opinia sindicaliștilor agricultura fiind "în colaps". Aceștia sunt nemulțumiți de prețul la motorină, de subvențiile pentru legumicultură, pomicultură și zootehnie, precum și de neachitarea subvențiilor restante din 2007. Potrivit liderului sindical Ștefan Nicolae, dacă cererile agricultorilor nu vor fi rezolvate, aceștia vor organiza un marș cu utilaje agricole în București și în țară, precum și proteste la Bruxelles, la sediul Comisiei Europene.

Esential pentru contabili - Monografii contabile complete



Noutati contabile 1740434400
Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici