8 decembrie 2022
Comunicat de presa
Majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata in anul 2023 la 3.000 de lei, aprobata de Guvern
Guvernul a aprobat Hotararea pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, care prevede ca nivelul acestuia sa fie majorat la 3.000 lei lunar, incepand cu data de 1 ianuarie 2023, fata de 2.550 lei in prezent.
Aceasta modificare a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata reprezinta o crestere de 17,6 %, ceea ce in valoare absoluta inseamna 450 de lei, iar in valoare neta salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar cresterea pe net de 22,2 %.
Tariful orar va fi de 18,145 lei/ora pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/luna.
Stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata pentru anul 2023 s-a facut prin negociere si acordul comun al Guvernului, reprezentantilor patronatelor si sindicatelor, in cadrul sedintei Consiliului National Tripartit.
De majorarea salariului de baza minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariati.
Serviciul Comunicare, Mass-Media si Relatii cu Publicul