ORDIN pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a formularului 212 „Declaratie unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice”
presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite urmatorul ordin:
Art. 1. — Se aproba modelul si continutul formularului 212 „Declaratie unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice” si anexa la acesta, prevazute in anexa nr. 1*).
Art. 2. — Formularul prevazut la art. 1 se completeaza si se depune conform instructiunilor de completare, prevazute in anexa nr. 2.
Art. 3. — Formularul prevazut la art. 1 se utilizeaza de persoanele fizice pentru declararea impozitului pe veniturile realizate si a contributiilor sociale datorate incepand cu anul 2022, precum si pentru declararea impozitului pe veniturile estimate si a contributiilor sociale datorate incepand cu anul 2023.
Art. 4. — Caracteristicile de editare, modul de difuzare, de utilizare si de pastrare a formularului mentionat la art. 1 sunt prevazute in anexa nr. 3.
Art. 5. — In tot cuprinsul prezentului ordin, referirile la Codul fiscal reprezinta trimiteri la Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicabila pentru anul de referinta.
Art. 6. — Anexele nr. 1—3 fac parte integranta din prezentul ordin.
Art. 7. — Directia generala proceduri pentru administrarea veniturilor, precum si directiile generale regionale ale finantelor publice si unitatile fiscale subordonate acestora vor duce la
indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 8. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala,
Lucian-Ovidiu Heius
Bucuresti, 19 decembrie 2022.
Nr. 2.541.